OTHER

16:57, 21 октября

RomanS
Author
RomanS

Nimeni nimănui cu nimic nu-i dator... De acest gînd uităm cam des, și de aici se pornesc eventualele probleme, neînțelegeri, supărări...

De un an de zile (aproximativ) mă gîndeam că va veni momentul, cînd voi trece dintr-o categorie în alta. E clar că trecerea asta nu durează exact o zi, ci decurge ceva mai mult timp. Și mă gîndeam cum să întîlnesc această dată, acest eveniment... Nu aveam poftă de nimic... Plus la asta în ultimile 12 luni s-au schimbat multe lucruri și era clar că cu caracterul meu greu și greoi, ceva să organizezi va cere multă energie fizică și psihică... Cel mai simplu e să te dai la o parte (și / sau să ignori complet sau parțial).

Nu aveam poftă de nimic, poftă, care e cucoană mare - ba este, ba nu-i; ba cere, ba dă...

Înainte de începutul anului de învățămînt era o mică speranță, că se va întîmpla un mic miracol și la un moment anumit și într-un loc concret se vor întîlni persoane, care ar putea să se contopească într-un tot întreg. Din păcate, speranțele rămîn uneori speranțe (vezi prima frază!)...

Luni a fost o zi agitată - la ore a fost stresant, seara trebuia să fie o serată, care eventual ar putea fi schimbat multe lucruri. Însă nimic nu s-a întîmplat. O mică dorință de a schimba ceva e puțin, mai trebuie și să faci ceva...

Lumea a venit cu întîrziere. Au fost și persoane străine, de genul foști elevi, frați / surori de-a cuiva... Acei, care s-au cunoscut au știut cum să se comporte, ce să facă. Deși, totuși, am avut impresia, că sunt încă multe suflete singuratice, sau poate eu mie iarăși ceva mi-am inventat și lumea pur și simplu era obosită, sau alte motive banale.

Alcătuindu-mi Planul B, în caz că lucrurile nu vor merge, a eșuat...

Pe parcursul serii am discutat cu mulți, am băut, am dansat puțin de tot (a fost mai mult tehno și electro), într-un cuvînt n-am găsit ritmul serii - pur și simplu nu m-am incadrat...

Avînd în lista de prieteni doar o singură fată din clasă, pe care o cunosc încă de astă iarnă, căci am fost colegi în Centrul de Reabilitare Neurologică, au aflat și restul că în cîteva ore trebuia să vină și ziua de naștere. La 00:00 în jur de 30 de oameni (poate mai mulți) mi-au cîntat la „La mulți ani!”. A fost plăcut, a fost ceva nou... Dar era trist, căci nu era nimeni acolo la care aș fi putut ține, prin urmare a fost artificial...

Pe la 01:20 am mers acasă. Trist, dezamăgit, plin de alcool, dar treaz... Dispoziția, muzica și lumea de acolo nu m-au făcut să mai rămîn, cum au făcut-o alții... La 01:35 eram în pat - așa a început, ziua care trebuia să-mi aducă doar emoții pozitive...

Marți a fost Ziua proiectelor la școală - patru perechi cu diferite tematici (trebuia de ales). Am fost la orele-discurs de bowtech (o alternativă a masajului, însă cu minimum posibil de atingeri), limbajul semnelor (surdo-mut), descaladarea (diminuarea) conflictului și tratamentul rănilor. Toate orele mi-au plăcut și am rămas mulțumit de alegerile făcute...

Între pereche doi și trei, toate trei cursuri + profesorii am luat împreună micul dejun... Afară în continuare era trist, frig și înourat, ce ma uimit, căci de cînd mă țin minte de ziua mea de naștere tot timpul era vreme frumoasă. De data asta Soarele era și el trist că eu am devenit cu un an mai mare :)

Seara depresia s-a agravat. De băut nu aveam plăcere, familia tot nu prea mi-a ridicat dispoziția. Am încercat să fac ceva teme de acasă, dar concentrația era la plimbare. Muzica tot nu prea mă influența, am hotărît să privesc un film. De la început chiar și zîmbeam, pe urma am devenit serios - ca-n bancul cela, cînd o pereche după vizionarea unui film pornografic au început să discute despre soarta eroinei - cam așa ceva și la mine a fost :D

Dacă cuiva e interesant - „Hollywood Chainsaw Hookers” (1988).

Deja după nouă am putut intra pe facebook (internetul ca întotdeauna mă bucura cu viteza lui cosmică) și am putut începe să citesc, ce lumea mi-a scris. După asta parcă și dispoziție a apărut, parcă deja nu mai eram așa de singur (strașnic cuvînt). Am făcut o baie și mi-a trecut un gînd că ar trebui de băut ceva - măcar pentru sănătatea mea, dacă alte chestii îs mai puțin reale și realizabile :)

Pe la 11 seara tristețea (și îngrijorarea) parcă trecuseră. Și cînd m-am culcat, capul era parcă ceva mai ușor...

Astăzi a fost frig, chiar și pentru mine și pentru mica distanță de la cămin pînă la școală. De Soare nici umbră. După masă mi-am revenit și deja am început să realizez, unde mă aflu.

Nimic nu s-a întîmplat. „Ne naştem singuri, murim singuri. Aparent, trăim împreună.” Viața merge înainte...